Înregistrările cu Mircea Băsescu și fiul lui Bercea Mondial, care au declanșat cel mai mare scandal politic în 2014: „La mine au ajuns 250.000…”

Înregistrările cu Mircea Băsescu și fiul lui Bercea Mondial, care au declanșat cel mai mare scandal politic în 2014: La mine au ajuns 250.000...
Publicat: 08/01/2016, 09:57
Actualizat: 08/01/2016, 21:19

Înregistrările au fost difuzate de Antena 3 în prezența lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor „suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta” legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influență.

Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuții ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii și celor care le-au pus la dispoziție, de Mircea Băsescu și Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele președintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversația, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, și nu apare în filmare.

Materielele audio-video au fost prezentate în șase secvențe distincte, între care realizatorul emisiunii și invitații săi au subliniat că acestea ar releva acuzația de trafic de influență adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuțiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel și Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.

„La mine au ajuns 250.000…”

În primul filmuleț difuzat, fratele președintelui confirmă că i „s-a pus mormanul ăla de dolari în brațe” și că la el ar fi ajuns „250.000”.

Florin Anghel: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu știi ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro…Te-ai dus matale cu el în mașină și i-ați dus la București? Așa-i?
Mircea Băsescu: Nu.
F.A.: Dar ți i-a adus.
M.B.: Măi, să știi că mi-a dat.
F.A.: Ți-a dat… dar o parte din ei… unde e, mă, mânca-ți-aș?
M.B.: Dar să știi că la mine a ajuns…
F.A.: Toți?
M.B.: La mine au ajuns 250.000
F.A.: Atâta?
M.B.: Da
F.A.: Și la el restul?
M.B.: Eu de aia eram curios atuncea, când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în brațe. Deci la mine atât a ajuns, să știi.

„Eu am făcut tot ce am putut”

Într-un alt fragment de înregistrare, se face referire la două tranșe de bani – de 350.000, respectiv 250.000 -, iar Mircea Băsescu, întrebat de ce nu se vorbește „cu Traian”, răspunde că respectivul Traian „știe”.

F.A.: Să trăiți, domnu comandant. Suntem terminați!
M.B.: Cred.
F.A.: Terminați, nu că credeți că suntem terminați. Suntem terminați, nu jucărie. Domnu’ comandant, eu nu mă mai înțeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia pe acolo, pe la Drăgănești, că suntem niște proști. Că a luat banii de la noi și și-a luat mașină pe banii noștri. Te rog să mă crezi. Așa au zis muncitorii ăia ai lui. Să mor eu dacă te mint. Nu știu ce să facem, că nu o mai ducem… Prima și prima dată când a venit la noi, știi ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forțeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să-i dai drumul lui tata.
M.B.: Eu am făcut tot ce am putut.
F.A.: Stai să-ți zic. Când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000, i-am adus alea, v-am adus alea și după aceea v-am mai adus ăia 250.000. Și când i-am dus pe ăia 250.000, știi ce mi-a zis? Că matale deja ai dat un milion de euro, ca să-l scapi… și acuma? Uită-te, șapte ani jumătate! Domnu’ comandant, aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de politică, că e finul lui Băsescu și să dăm din ăsta în ăla, dar eu ce zic e să vă duceți să puneți mâna să-l scoateți, că moare ăla acolo, mă, nene, mă!
M.B.: Deci, eu ce mai sper nu e vorba de…
F.A.: Dar cu Traian nu au vorbit? De ce nu-i spui lui Traian? La Traian de ce nu trimiți, să facă el acolo?
M.B.: Știe, mă! Crezi tu că nu știe…

„Tu de ce nu înțelegi că președintele nu se poate…?”

Un alt fragment de conversație relevă cunoștințele lui Florin Anghel despre mersul procesului în care a fost judecat tatăl său. Discuția pare purtată, după conținutul ei, după condamnarea lui Bercea Mondial în primă instanță. Florin Anghel insistă pentru intervenție „la Traian”, iar fratele șefului statului replică spunând că „el nu poate să apară”.

M.B.: Recursul unde se judecă?
F.A.: Fiți atent cum e acum. La Slatina, la tribunal, s-a încheiat dosarul, n-o să mai ajungă acolo. Acuma, recursul se va face de la Curtea de Apel Craiova la Înalta Curte de Casație și Justiție. (…) Dacă nu, du-te și dă-i drumul acum.
M.B.: Nu, acum nu poate să-i dea drumul.
F.A.: De ce?
M.B.: Lasă să facă recursul, eu asta vreau. Să nu mai …
F.A.: Mă nene, păi ce recurs? Păi poți să-l dai afară și acum.
M.B.: Da?
F.A.: Păi fii atent. Poți să-l dai afară o dată la menținere, să nu-i mai prelungească, că e nevinovat, și o dată să-i pui cerere de înlocuire să nu părăsească localitatea. Merge și de asta.
M.B.: Merge?
F.A.: Dar dacă o pui, nu o mai pune că mai speri, că vedem ce facem. Pune-o la țanc (….) că moare omul ăla acolo. Că și mie mi-a dat tot șapte ani jumătate. Eu aș spune cu putere și cu … să te duci mata la Traian, să vorbești cu el, să nu mai… să se ducă direct, să-l ia de acolo.
M.B.: Băi, tu de ce nu înțelegi că președintele nu se poate … tu nu vezi că toți ăștia pe la toate televiziunile se uită numai după c… lui la nu știu ce. El nu poate să apară.

„Nu pot eu sau frate-miu să apărem acolo”

Un alt fragment de discuție are ca subiect o posibilă cerere de strămutare a procesului în care a fost judecat Bercea Mondial.

M.B.: Eu vreau să vedem la recurs.
F.A.: Măi, nene, la recurs.. ce recurs? Vrei să strămuți dosarul?
M.B.: Da.
F.A.: Ca să nu se mai judece la Craiova
M.B.: Să nu se mai judece la Craiova, da.
F.A.: Păi, dacă vrei așa, fă-o, mânca-ți-aș. Fii atent în cât timp poți să faci asta, în maxim 10 zile. Mai sunt nouă zile la dispoziție.
M.B.: 10 zile are pentru recurs.
F.A.: Da.
M.B.: Păi să facă avocata cerere.
F.A.: Păi fii atent. Eu îți fac cererea de strămutare și vin în două, trei zile la matale cu ea.
M.B.: Să o văd și eu.
F.A.: Păi, matale degeaba o vezi, că nu știi ce e în cererea aia. Degeaba o vezi matale.
M.B.: Corect. Păi și atunci de ce vii cu ea la mine? Ea trebuie depusă acolo.
F.A.: Păi stai puțin. Trebuie să o iei matale să o depui sau trimiți matale pe cineva să o depui. Știi de ce? Ca să iei termen în două, trei zile, ca să poți să o strămuți, că așa ăștia de la Înalta Curte își dă termen în două, trei luni.
M.B.: Da? Băi, dar nu, nu pot eu sau frate-miu să apărem acolo, de ce nu înțelegi?
F.A.: Păi știu că nu poți să apari, dar mai aveți o portiță dumneavoastră. N-aveți voi un om de bază pe care să-l trimiteți pe șustache să faceți, că aveți, da’ nu v-ați forțat nota, că dumneavoastră dacă forțați nota…
M.B.: Ei… nu am forțat nota de dracii au găsit-o…
F.A.: N-ai forțat-o nene, că dacă forțai….

„Așa era tot mersul făcut: să-l condamne cât a stat până acum”

F.A.: Hai să vedem cum îl scăpăm pe tata.
M.B.: Măi, trebuie să… trebuie să …
F.A.: Trebuie.. Când mai trebuie mă, nene, că uite că l-au condamnat.
M.B.: Eu asta și doream să se ajungă la…
F.A.: Să-l condamne?
M.B.: Să-l condamne la un an.
(…)
F.A.: Știi că matale mi-ai zi că îl condamnă la 10 luni sau la un an, nu mi-ai zis matale așa?
M.B.: Nu ți-am zis eu așa?
F.A.: Și ia uite la cât l-au condamnat.
M.B.: Păi așa era tot mersul făcut: să-l condamne cât a stat până acum și gata. Era toată lumea mulțumită. Și presa, și politicienii.
F.A.: Păi ai văzut că și presa a sărit și a zis că prea mult i-a dat lu Bercea… Dar stai puțin. Matale când te duci acuma ultima oară la Traian, când pleci la Traian?
M.B.:Sper să mă duc sâmbătă, duminică.

„La Traian mă duc, da’ nu pot să mă duc eu la Craiova”

F.A.: Dacă matale pui o cerere de înlocuire, dar să nu o pui până nu îți faci toate notele. Mi-ai zis Florine, du-te și depune-o, îi dă drumul de la Craiova, că dacă nu-i dă drumul de la Craiova, nu poți să mai faci recurs la cerere, că asta e fără drept de recurs.
(…)
F.A.: Când i-am dat ăia 350.000 de euro, matale ai știut de ei?
M.B.: Nu.
F.A.: De ăia 350.000 nu ai știut? Ba da, ai știut nene. Nu știi că ai spus du-te și du-i lui Marian? Când am venit eu prima dată la matale. Am venit cu mama după aceea cu ăia 350.000 după mine… sau din a doua tranșă, că eu i-am dat două tranșe lui – o dată 350.000 și o dată 250.000, și matale au știut de ambele tranșe ai știut.
M.B.: Nu, am știut de una, am știut doar de una.
F.A.: De o tranșă ai știut?
M.B.: Una…
F.A.: De ăia 350.000 ai știut mata. Du-te și dă-mi-l pe tata afară, te rog eu…
M.B.: Nu se pune problema.
F.A.: Te rog eu mult de tot, șefule.
M.B.: Trebuie să-l scoatem.
F.A.: Scoate-l afară.
M.B.: Deci e clar da… nu mai da la nimeni.
F.A.: Nu mai dau nici 1.000 de lei la nimenea. Dacă vrei, ți-i aduc pe toți aici, să mi-i ții matale, să vezi că nu mai merg pe nicio mână, numai dă-mi-l afară.
M.B.: Acuma nu mai da la nimeni niciun ban.
(…)
M.B.: Lasă-l, mă, pe Marian, treaba ta ce ai cu Marian, dar nu Marian e problema mea. (…) Problema mea e Anghel Sandu.
F.A.: Trebuia mă să te duci mă de mult la Traian, să-l forțezi ca să-i dea drumul.
(….)
F.A.: La el poți mă, să-i spui, că e frate-tu.
M.B.: Unde… la Traian mă duc, da’ nu pot să mă duc eu la Craiova.
F.A.: Păi cum să te duci matale acolo că și dacă te-ai duce n-ai face nimic, tot el, că el e…
M.B.: Mai rău fac.
F.A.: Păi vezi? Dar dacă matale te duci la el și el trimite, că trimite biletul, ca să-i dea drumul. (…) Sună și zi să nu mai facă recurs parchetul, să facem decât noi recurs, că dacă îi face recurs parchetul, îi mai dă ani, poate să-i mai pluseze, dar dacă nu-i mai face, poate să-i mai ia din ani.

Mircea Băsescu a reacționat după înregistrările apărute în presă. El a susținut că Traian Băsescu nu are „niciun fel de legătură” cu relația sa cu membrii familiei Anghel și că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susțin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru șantaj.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului...